FoodPro Preloader

Maria Cârneci și Andreea Tonciu vs. Mihai Mitoșeru și Florin Măxineanu la Super Cireașa de pe tort

Sâmbătă, 3 iunie, de la ora 20.30, Prima TV pregătește telespectatorilor o ultimă

ediție Super Cireașa de pe tort a sezonului cu numărul 15. Ca de obicei, patru vedete, grupate în două echipe, vor lupta pentru titlul de gazdă perfectă. Mihai Mitoșeru și Florin Măxineanu au făcut mai mult spectacol în piață decât cumpărături iar echipa adversă, cea formată din Maria Cârneci și Andreea Tonciu, a fost precaută față de talentele culinare ale celor doi. Cele două au fost convinse că după cina băieților vor ajunge la o covrigărie. Totuși, echipa formată din Mihai Mitoșeru și Florin Măxineanu a reușit să facă un meniu cât de cât comestibil dar asta nu înseamnă că nu s-au amuzat de toate situațiile create atât în piață cât și în bucătărie, la gătit. “Eu m-am distrat foarte tare și cred ca am fost echipa pusă pe glume mai tot timpul. Nu am fost cel mai tare bucătar dar câteodată e bine să manânci mai puțin” a spus Mihai Mitoșeru. Deși nu a mai făcut niciodată clafoutis și nici nu a auzit vreodată de el, Andreea Tonciu s-a descurcat până la urmă cu celebrul desert franțuzesc.

Echipa câștigătoare va primi titlul de „Gazda Perfectă” iar ponturile culinare nu trebuie să le ratezi pentru că Horia Vîrlan va lua la bani mărunți rețetele și modul în care vor găti vedetele din ultima ediție a show-ului Super Cireașa de pe tort .

Cum s-au distrat vedetele, ce au gătit și cine a ieșit învingător din competiție vedeți sâmbătă, la ora 20.30, la Prima TV în ultima ediție a sezonului emisiunii Super Cireașa de pe tort.

Comentarii

ADAUGA COMENTARIU